Dr. Bumbum, acuzat de MALPRAXIS, după ce una dintre pacientele sale A MURIT fulgerător. Chirurgul opera ACASĂ, alături de MENAJERA lui

Dr. Bumbum, acuzat de MALPRAXIS, după ce una dintre pacientele sale A MURIT fulgerător. Chirurgul opera ACASĂ, alături de MENAJERA lui
Publicat: 16/08/2018, 13:23

Dr. Denis Furtado, supranumit Dr. Bumbum, i-a mărit fesele pacientei Liliana Calixto, care s-a simțit apoi foarte rău, scrie The Independent.

Furtado a realizat procedura în LOCUINȚA SA din Rio de Janeiro, echipa de „medici” fiind formată din mama, iubita și MENAJERA acestuia.

Bărbatul de 45 de ani – care nu avea licență de practică medicală în oraș – a folosit o doză mai mare a substanței PMMA (polimetil metacrilat) decât cea recomandată.

Chiar dacă Calixito a fost dusă la spital, starea femeii s-a deteriorat și managerul de bancă în vârstă de 46 de ani a murit câteva ore mai târziu.

Procurorul general a declarat că doctor Furtado – care a apărut la televiziunile braziliene și are 650.000 urmăritori pe rețelele sociale – a atras „femeile cu promisiunea unei înfrumusețări rapide și imediate”.

Potrivit raportului medical, acesta a folosit 300 ml PMMA, o substanță sintetică, în condițiile în care se recomandă o cantitate mult mai mică.

Societatea Chirurgilor Plasticieni din Brazilia a avertizat împotriva folosirii acestui element pentru operațiile estetice, deoarece prezintă riscuri serioase.

Apartamentul lui Furtado era pregătit pentru operații într-un mod „rudimentar„, au precizat investigatorii. El însuși avea voie să practice medicina doar în Goias și Brasilia, nu în Rio.

Maria de Fatima Barros Furtado, mama doctorului, riscă să ajungă, de asemenea, la închisoare. Aceasta a continuat să opereze alături de fiul ei după ce i-a expirat licența.

Dr. Furtado a dispărut după operația eșuată, dar poliția a reușit să-l prindă în luna iulie, după patru zile în care acesta a trăit ca un fugar.

Într-o intervenție video pe rețelele sociale, la momentul tragediei, acesta a spus că decesul doamnei Calixto a fost „un accident fatal” și că a realizat peste 9.000 de proceduri fără niciun incident.

Într-o conferință de presă, în aceeași perioadăm, avocata sa, Naiara Baldanza, a susținut că medicul este nevinovat.

„Pentru fiecare adevăr există unul paralel”, a declarat aceasta în fața reporterilor. „Multe informații au ieșit la iveală și sunt ferm convinsă că vor demonstra nevinovăția doctorului Denis”.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...